SMURD-ul, la "foc continuu"!
Echipajele SMURD au intervenit la 27 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, iar la 6 dintre acestea s-a deplasat echipajul de terapie intensivă mobilă. De exemplu, marţi, la ora 11.21, un apel la 112 solicita intervenţia unei ambulanţe SMURD în comuna Vedea. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti, care a acordat asistenţă medicală unui pacient de 62 ani, inconştient, găsit căzut în casă, cu accident vascular cerebral. Puţin mai târziu, la ora 18.52, un echipaj cu ambulanţa SMURD de Terapie Intensivă mobilă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti a intervenit în comuna Merişani pentru un pacient de 14 ani, cu traumatism cranio-cerebral minor, contuzie umăr drept şi escoriaţie frontală, rezultate în urma unui accident rutier.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
