Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 00:34

Pregătiri pentru alegerile parlamentare

 În ceea ce priveşte procedura de achiziţie publică a serviciilor de tipărire a buletinelor de vot, miercuri au fost deschise ofertele tehnice şi financiare. "Au fost depuse 3 oferte, iar comisia de analiză a acestora va analiza şi va desemna câştigătorul astăzi. După expirarea termenului pentru contestaţii, de 7 zile, urmează încheierea contractului de achiziţie publică de tipărire a buletinelor de vot, cel mai probabil în data de 29 sau 30 octombrie", a transmis prefectul Cristian Soare.

Monitorizare video în secţii

Pentru a elimina orice fel de suspiciuni de fraudare după închiderea secţiilor de votare, Guvernul a adoptat miercuri o hotărâre privind obligativitatea înregistrării video a procesului de numărare a voturilor. Înregistrările video vor fi făcute cu tabletele aflate în dotarea tuturor secţiilor. La numărarea voturilor trebuie să se înregistreze dintr-un unghi al camerei care să cuprindă întreg procesul, inclusiv sigilarea ştampilelor. Înregistrările video vor fi păstrate timp de 3 luni de la data votării, iar în cazul în care nu vor fi probleme de modul în care votarea s-a desfăşurat în vreo secţie, acestea vor fi distruse de cei de la STS.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It