Situaţia copiilor cu CES din Curtea de Argeş
După cazul de la "I.L. Caragiale", din Piteşti, mai multe ONG-uri au depus un memoriu către Ministerul Educaţiei, prin care au atras atenţia asupra importanţei asigurării unor condiţii optime pentru ca toţi elevii să aibă acces la educaţie. Pornind însă de la cazul din Piteşti, Marius Deaconu, directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Argeş, ne-a oferit datele legate de evidenţa realizată la nivelul municipiului. Facem precizarea că CJRAE Argeş reprezintă o instituţie de învăţământ specializată în oferirea, coordonarea şi monitorizarea de servicii educaţionale specifice acordate copiilor, elevilor, părinţilor, cadrelor didactice, membrilor comunităţii, pentru a asigura accesul la o educaţie de calitate şi asistenţă necesară în acest caz. "Numărul elevilor din Curtea de Argeş cu cerinţe educaţionale speciale cărora le-a fost eliberat Certificat de orientare şcolară pentru învăţământ de masă şi special, este acesta: 41 sunt înscrişi în învăţământul de masă (din care 31 beneficiază de profesor itinerant, restul de 10 au curriculum adaptat), iar alţi 14 urmează cursurile învăţământului special, care beneficiază de programe adaptate aprobate de Ministerul Educaţiei pentru deficiente grave şi profunde", ne-a declarat Marius Deaconu, directorul CJRAE Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!