Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 02:12

În sfârşit: pedepse de la 2 la 7 ani pentru maltratarea animalelor!

Marţi, plenul Senatului a adoptat tacit propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind protecţia animalelor. Potrivit actului normativ, cei care comit acte de violenţă împotriva animalelor pot fi pedepsiţi şi cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Aceasta poate fi soluţia pentru diminuarea şi, speră iniţiatorii, stoparea acestui fenomen infracţional. De asemenea, odată cu modificarea legii, va fi nevoie şi de măsuri integrate de aplicare prin înfiinţarea Poliţiei Animalelor, care să primească sesizări din partea cetăţenilor la un număr de urgenţă. Doar aşa se va putea asigura sancţionarea în mod real a celor care săvârşesc de fapte de cruzime faţă de animale. În expunerea de motive a actului normativ, iniţiatorii legii au prezentat statisticile: zilnic se înregistrează 5-6 cazuri de maltratare, schingiuire, mutilare, otrăvire şi împuşcare a animalelor. Trebuie precizat faptul că s-a stabilit şi cunatumul contravenţiilor, care se vor sancţiona cu amenzi de la 5.000 la 10.000 lei. După adoptarea în plenul Senatului, competenţa decizională aparţine Camerei Deputaţilor.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It