Măsuri de prim ajutor, tehnici de supravieţuire şi căţărări la "Şcoala Altfel"
Elevii Seminarului Teologic Ortodox "Neagoe Vodă Basarab" au aflat ieri informaţii extrem de utile în viaţa de zi cu zi, dar şi pentru drumeţii pe munte. În cadrul săptămânii "Şcoala Altfel", directorul Seminarului, prof. Valentin Retevoi, a organizat o acţiune complexă la baza de antrenament a salvamontiştilor din Curtea de Argeş. Tinerii au discutat, au învăţat măsuri de prim ajutor, au "survolat" cerul cu drona, au făcut cunoştinţă cu Helios şi Dara, iar programul s-a încheiat cu căţărări pe peretele de pregătire de la bază.
Câinii de avalanşă - prima întâlnire
Discuţiile au fost deschise de Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş, care le-a prezentat elevilor de la Seminar cei doi câini specializaţi pentru salvări montane: Helios şi Dara. Extrem de populari, de altfel, patrupezii s-au dovedit în acelaşi timp disciplinaţi, dar şi prietenoşi. În timpul în care Ion Sănduloiu le-a vorbit celor de faţă despre istoria Salvamont şi procedurile pe care le au de parcurs cei care doresc să facă parte din echipa salvamontiştilor, Helios şi Dara şi-au aşteptat cuminţi rândul să fie în centrul atenţiei. Apoi, în faţa bazei li s-a făcut o demonstraţie live de folosire a dronei şi li s-a vorbit despre utilitatea ei în cazul unei catastrofe naturale, pentru căutarea şi identificarea eventualelor victime.
Informaţii utile
Statisticile arată că, anual, peste 100 persoane mor deoarece nu se cunosc aceste simple măsuri de prim ajutor. Andrei Nicuţ, paramedic din cadrul Salvamont Curtea de Argeş, le-a explicat elevilor cum trebuie să procedeze corect când se produce un accident sau o vătămare pe munte. De la verificarea semnelor vitale, până la întoarcerea victimei în poziţie sigură, informaţiile au fost extrem de utile, mai ales în contextul în care - în ultima perioadă - auzim tot mai des despre catastrofe naturale, incidente pe munte şi accidente rutiere.
Despre supravieţuire, cu Aurelian Nica
De la înţelegerea termenului până la importanţa mentalităţii de supravieţuitor, toate aceste chestiuni au fost dezbătute la baza de antrenament a salvamontiştilor. Deşi cu greu îşi pot imagina tinerii că vor ajunge vreodată într-o situaţie în afara zonei lor de confort şi că vor fi nevoiţi să supravieţuiască, Aurelian Nica le-a dat un banal exemplu care poate să le pună viaţa în pericol. "... o plimbare noaptea la munte şi pe drum faceţi pană. Afară este lapoviţă, voi ieşiţi din maşină să schimbaţi roata, dar observaţi că şi aceasta este inutilă. Între timp, vi se udă hainele şi puteţi să faceţi hipotermie. Nu vă gândiţi că hipotermie se poate face numai la temperaturi sub 0 grade C..." - a fost scenariul plauzibil prezentat de salvamontist, care i-a făcut pe tineri să fie mai atenţi la tehnicile de supravieţuire şi la componenţa kit-ului de supravieţuire.
Căţărările - distracţia zilei!
Acţiunea organizată de cei de la Seminar a îmbinat prezentarea unor informaţii utile cu distracţia. La final, elevii care au dorit, au avut posibilitatea să se caţere pe peretele de pregătire de la bază. Asiguraţi de Vasile Porceanu, Aurelian Nica şi Andrei Nicuţ, pe rând, elevii de la Seminar şi-au ales câte un traseu pe care să se caţere în siguranţă.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
