Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 02:06

Interdicţie de parcare pe bulevard între orele 02.00-06.00

Argeşenii au remarcat faptul că, de curând, pe principala arteră din Curtea de Argeş au fost montate indicatoare de circulaţie care atrag atenţia conducătorilor auto că nu au voie să-şi staţioneze autovehiculele în intervalul orar mai sus-menţionat. Măsura a fost adoptată de câteva luni şi vine în urma solicitărilor făcute de către SPU şi susţinută de majoritatea concitadinilor. În lunile de iarnă, angajaţii de la Salubritate şi SPGC fac tot posibilul să cureţe zăpada de pe bulevard, dar eforturile lor sunt minate de faptul că, din cauza autovehiculelor parcate, se strâng pe ambele părţi ale carosabilului grămezi uriaşe de nămeţi. Iar aceasta este o situaţie care se repetă în fiecare iarnă, pentru că nu se poate intra cu utilaje să se care zăpada şi asta nu duce decât la blocaje şi strangulări de trafic până în primăvară. Soluţia eficientă la care s-a apelat a fost aceea de închidere a Bulevardului Basarabilor în intervalul orar 02.00-06.00, timp în care argeşenii pot să-şi staţioneze maşinile în parcarea Bisericii Domneşti sau pe străzile care au legătură cu principala arteră rutieră a municipiului. 

Informare, apoi sancţiuni

După montarea indicatoarelor rutiere, conform Codului rutier, conducătorii auto care nu respectă indicaţiile sunt pasibili de sancţiuni. Însă, aşa cum este normal, s-a înţeles că o schimbare se face în timp. "Iniţial se vor face nişte flyere de informare, atât cu privire la aceste indicatoare montate de curând, dar şi referitor la modul corect de parcare pe bulevard", ne-a declarat cms. Viorel Dumitru, împuternicit şef Birou Rutier din cadrul Poliţiei Curtea de Argeş.

Din moment ce s-a atins acest subiect controversat şi în cadrul legislativului local - unde s-a remarcat faptul că Bulevardul Basarabilor are categorie de drum naţional şi nu se admit nici parcări, dar nici sens unic - profităm de ocazie să facem publice unele sesizări pe care le-am primit de la cititorii noştri. Acestea sunt legate în principal de staţionarea autoturismelor aproape de trecerile de pietoni, care nu fac decât să împiedice vizibilitatea din partea dreaptă a bulevardului. Iar dacă vorbim despre vreo maşină de genul Jeep sau oricare alta mare, conducătorul auto care circulă nu are cum să vadă persoana care doreşte să traverseze. În plus, cei care parcheză în acest mod trebuie să ştie că încalcă prevederile Codului rutier şi sunt pasibli de amenzi destul de usturătoare. Mai simplu ar fi să urmărească delimitarea parcărilor de pe bulevard şi să o respecte, ca o măsură de siguranţă pentru pietoni, dar şi pentru ei, în calitate de conducători auto.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

Pin It