Bătrână salvată de pompieri
Duminică seara, în jurul orelor 20.35, un echipaj cu o autospecială şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor medical calificat de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul trei al unui bloc din municipiu. S-a pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de la intrare, în interior fiind găsită proprietara de 77 ani, căzută, în imposibilitatea de a se mai deplasa. Pompierii i-au acordat îngrijiri medicale şi au transportat-o la spital.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
