Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 24 mai 2022 19:46

Avertizare de avalanşe la munte!

Conform buletinului nivometeorologic emis de către Centrul de Prognoză Sibiu, riscul de producere de avalanşe este de gradul 2 la altitudini peste 1.800 m, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş care se află la altitudini superioare celei de 1.500 m sunt şi vor rămâne închise. În acest moment, stratul de zăpadă de la Bâlea Lac - Cota 2000 Transfăgărăşan măsoară 36 cm, acesta prezentând porţiuni extinse foarte îngheţate, care pot cauza alunecarea. "Acum ceva vreme anunţam că am finalizat o statistică generală pe ţările care sunt membre în ICAR (International Comission for Alpine Rescue), unde România este pe locul 9 la numărul de morţi în avalanşe, cu 2,78/sezon. Datele au fost centralizate de la toate formaţiile Salvamont din ţară şi interpretate. Statistica se referă la perioada 1983-2015, astfel încât nu ia în calcul şi avalanşa de la Bâlea Lac, din 17 aprilie 1977, soldată cu 23 morţi, care ar fi contribuit serios la creşterea valorii medii. În afara acelui cumplit sezon, numărul maxim de morţi în avalanşe din ţara noastră a fost de câte 9, în două sezoane diferite", au transmis cei de la Salvamont Argeş.

În ultimii 6-7 ani, din cauza încălzirii climei, avem ierni mai uscate, mai scurte, cu un pericol mai puţin extins şi mai puţin evident - de multe ori, în loc să ningă, plouă în ianuarie sau februarie, ceea ce diminuează stratul de zăpadă deja existent. În această perioadă, a scăzut mult nivelul de alertă personală, vizavi de pericolul reprezentat de dinamizarea zăpezii.

Trebuie făcută menţiunea că, în principiu, 6-7 ani reprezintă perioada în care se formează un montaniard sau alpinist, astfel încât, în acest interval a apărut o generaţie de oameni de munte care nu au nici cea mai mică idee despre ce înseamnă iernile în Carpaţi. Actualmente, turiştii, alpiniştii şi schiorii au impresia că pot face lucruri pentru care, altminteri, ar fi trebuit aşteptate condiţiile necesare, în special la schiul off-slope în Făgăraş, nu la cel de pârtie. Şi unii chiar s-au descurcat, pentru că în sezonul 2014-2015 au fost 6 avalanşe, cu 17 schiori implicaţi. Din fericire, au supravieţuit cu toţii! Dar masa de zăpadă era mult sub normal în oricare dintre momente, considerând normale iernile anilor '80 şi '90. A crescut însă şi nivelul de pregătire în autosalvare, schiorii de free-ride având în mare parte kit-ul de avalanşă, pe care ştiu să-l folosească, mulţi fiind dotaţi şi cu rucsacuri cu airbag. Însă trebuie conştientizat faptul că toate acestea, coroborate cu emiterea şi consultarea buletinului de risc de avalanşă, doar cresc şansele, nu sunt soluţii care să garanteze supravieţuirea! Salvamont Argeş recomandă prudenţă maximă în această perioadă, întrucât, chiar dacă iarna aceasta a debutat în mod normal, condiţiile meteo schimbătoare pot cauza avalanşe ce pot face victime în rândul turiştilor entuziaşti, însă fără pregătire constantă de iarnă!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.