O veste bună: în decembrie vin pensiile mai devreme!
Casa Judeţeană de Pensii Argeş anunţă că începând de miercuri va începe plata drepturilor băneşti care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii. "Toate pensiile care se distribuie prin intermediu Companiei Naţionale Poşta Română S.A. vor fi achitate în intervalul 14-23 decembrie, inclusiv. În acest scop, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poştale au fost modificate. În ceea ce îi priveşte pe beneficiarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor este asigurată la ghişeele subunităţilor poştale până în data de 30 decembrie 2016, în cazul celor avizaţi la domiciliu. Drepturile băneşti care se distribuie prin intermediul băncilor sunt achitate la termenele stabilite în convenţiile pe care Casa Naţională de Pensii Publice le are încheiate cu aceste bănci", ne-a informat Aida Ionela Enache, directorul executiv al instituţiei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
