Trafic în condiţii de iarnă la CFR
Ieri, CFR anunţa că feroviarii sunt pe teren, traficul pe întreaga reţea se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar viteza de circulaţie a trenurilor a fost adaptată la temperaturile scăzute înregistrate la nivel solului, anumite garnituri înregistrând întârzieri în grafic. "Menţionăm că pe reţeaua feroviară interoperabilă nu sunt linii de cale ferată închise, însă din cauza cauza condiţiilor meteo nefavorabile, personalul nostru desfăşoară verificări la componentele infrastructurii (şine, macazuri, linii de contact) în staţii şi în linie curentă şi intervine pentru remedierea deranjamentelor tehnice semnalate, astfel încât circulaţia trenurilor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Angajaţii companiilor feroviare sunt la dispoziţia călătorilor prin informarea permanentă despre circulaţia trenurilor aflate în grafic, precum şi prin verificarea şi intervenţia cu personal specializat pe toate rutele de cale ferată", au declarat surse din cadrul CFR. De asemenea, se mai face o recomandare călătorilor ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Numărul de telefon de la gara din Piteşti este 0731.990.361, deschis permanent.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
