Arde în Argeş!
Debutul de an a fost unul "de foc" pentru pompierii din cadrul Detaşamentului Curtea de Argeş. În data de 2 ianuarie, la ora 15.30, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă s-a deplasat în comuna Arefu pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată, cu posibilităţi de propagare la pădurea învecinată. Proporţiile dezastrului au fost limitate, datorită intervenţiei prompte a "luptătorilor cu focul", dar chiar şi aşa au ars aproximativ 200 mp de vegetaţie uscată. Sursa incendiului a fost flacăra, iar împrejurarea - foc deschis în spaţii deschise. În aceeaşi zi, la 19.50, un alt echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit în comuna Valea Danului pentru stingerea unui incendiu izbucnit la câteva anexe gospodăreşti. Au ars garajul şi magazia din lemn, pe o suprafaţă de 40 mp, 3 mc lemn de foc, 2 butoaie de plastic şi o putină din lemn. Sursa incendiului a fost flacără, după un foc aprins în spaţii deschise, lăsat nesupravegheat. Nu în ultimul rând, în 2 ianuarie 2017, la nivelul ISU Argeş, echipajele SMURD au intervenit la 42 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, dintre care, la 6 dintre acestea, s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
