Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 08:29

De sărbători, amenzi de 78.445 lei

 În perioada 30 decembrie 2016 - 2 ianuarie 2017, pentru siguranţa cetăţenilor, peste 200 poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier. În urma acţiunilor desfăşurate, au fost constatate 35 infracţiuni, 21 persoane fiind depistate în flagrant delict. De asemenea, au fost luate măsuri preventive faţă de o persoană cercetată. În această perioadă, poliţiştii au depistat şi o persoană urmărită la nivel naţional. De asemenea, au fost aplicate 193 sancţiuni, în valoare de 78.445 lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 10.355 lei. Agenţii au aplicat şi 45 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 13 prevăzute de alte acte normative.

Poliţia Rutieră a acţionat pe principalele drumuri naţionale, constatându-se o scădere a accidentelor grave faţă de anii anteriori. Pentru neregulile constatate în trafic, oamenii legii au dictat 135 sancţiuni contravenţionale, 43 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 87 pentru alte abateri. Au fost retrase 4 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 24 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 5 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 11 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş recomandă tuturor cetăţenilor care efectuează deplasări să adapteze viteza autovehiculelor la condiţiile meteo-rutiere, să se asigure corespunzător înainte de a schimba direcţia de deplasare şi să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în trafic.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It