Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 09:48

Instalaţiile electrice interioare se realizează numai cu electricieni şi firme autorizate ANRE!

Primul pas după ce a fost semnat contractul de racordare la reţeaua de distribuţie a energiei electrice şi a fost achitat tariful de racordare este reprezentat de braşamentul electric - adica instalaţia de la stâlp la contor, cât şi instalaţia din interiorul casei. Pentru acest tip de lucrări este necesar ca utilizatorul să colaboreze cu o firmă autorizată ANRE, care poate executa lucrările conform normativelor tehnice în vigoare. Cei de la Distribuţie Oltenia menţionează faptul că în tariful de racordare nu este inclus şi costul pentru realizarea instalaţiei de utilizare - acesta urmând să fie susţinut de către utilizator. Echipele operative Distribuţie Oltenia nu au dreptul să intervină în instalaţia de utilizare (interioară) a consumatorului. Conform legislaţiei în vigoare, personalul angajat al operatorului de distribuţie, precum şi cel pus la dispoziţie de prestatori nu are dreptul să realizeze activităţi de proiectare, verificare de proiecte, executare ori operare de instalaţii electrice pentru utilizatori sau viitori utilizatori ai reţelei electrice de distribuţie. Aceştia au obligaţia să intervină numai în instalaţiile electrice din amonte de punctul de delimitare, cele care aparţin operatorului de distribuţie. Pentru execuţia lucrărilor în instalaţia de utilizare, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei pune la dispoziţia consumatorilor lista electricienilor autorizaţi, disponibilă accesând următorul link: http://213.177.15.183/PublicLists/AutorizatiiElectricieni.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It