Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 10:40

Accident pe str. Despina Doamna

 

În jurul orei 17.00, pe str. Despina Doamna a avut loc un accident de circulaţie, în urma căruia cel puţin două maşini au fost grav avariate. La faţa locului s-au deplasat echipaje de Poliţie şi o Ambulanţă care a acordat primul ajutor pentru două femei, câte una din fiecare maşină. Se pare că una dintre ele a suferit lovituri mai grave, fiind accidentată în zona capului, iar martorii prezenţi la faţa locului ne-au spus ca airbag-urile maşinilor s-au deschis. Rănitele au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare. Pentru că existau condiţii de izbucnire a unui incendiu, a intervenit de urgenţă şi o autospecială de pompieri, care a luat toate măsurile pentru a se preveni o tragedie. Organele abilitate fac acum cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii acestui accident. Vom reveni cu amănunte.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It