Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 07:49

Impactul eliminării timbrului de mediu 

 De marţi, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017 s-a eliminat timbrul de mediu ce se achita pentru înmatricularea vehiculelor. Reprezentanţii Prefecturii Argeş estimează că începând de ieri va fi un aflux de cetăţeni la ghişee în vederea înmatricularii definitive a vehiculelor: "Din datele şi informaţiile pe care le deţinem, vor fi în jur de 10.000 persoane care vor veni să-şi înmatriculeze definitiv maşinile. Este vorba despre cele aduse din străinătate pentru care s-au emis deja numere provizorii de circulaţie. La acestea se adaugă alte persoane (peste 5.000) care vor veni să-şi înmatriculeze definitiv maşinile înmatriculate în Bulgaria sau cele care au cumpărat maşini în ultimii ani, iar acestea au rămas înmatriculate pe numele vânzătorului". 

La această problemă se adaugă numărul mare de cetăţeni care vin să-şi preschimbe permisele de conducere (cca. 300 zilnic). Se estimează un număr mare de persoane, întrucât acum 20 ani, începând cu 1996-1997, fostele carnete de conducere au fost înlocuite cu permisele plastifiate în formatul actual. "În aceste condiţii am luat mai multe măsuri pentru a evita aglomerarea şi cozile de la ghişee. Astfel, ghişeul de programare pentru examinare şi solicitare de obţinere a permisului de conducere a fost mutat în zona sălii de examinare, intrarea făcându-se dinspre clădirea BCR. În acestă situaţie, am câştigat un ghişeu care va deservi activitatea de la preschimbare permise de conducere (în total avem acum 3 ghişee). De asemenea, marţi am finalizat montarea unui sistem electronic de atribuire bonuri de ordine, ce este funcţional de miercuri, aşa încât să evităm cozile inutile de la ghişee. În plus, lucrătorii serviciului vor rămâne şi după program până vor soluţiona toate cererile cetăţenilor primite în acea zi. Deşi vom avea zilnic  între 1.200-1.500 oameni la ghişee, sperăm ca toate aceste măsuri să contribuie la evitarea aglomeraţiei din zona de relaţii cu publicul a serviciului şi să facem faţă acestei situaţii", au transmis cei de la Prefectură. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.