Incendiu cu pagube însemnate la Corbi
În noaptea de sâmbătă spre duminică a fost dat un apel la 112 pentru a se interveni la un incendiu izbucnit în comuna Corbi. La faţa locului au fost trimise două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mai multe construcţii. La intervenţie au participat şi două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă de la SVSU Corbi şi SVSU Domneşti. Chiar dacă la acţiune au particpat atât de multe echipaje, nu au mai putut fi salvate acoperişurile casei şi anexelor pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, bunurile din 3 camere de locuit, plafonul din lemn pe circa 100 mp, 3 tone de fân şi două adăposturi de animale construite din lemn pe 30 mp. Din primele verificări a rezultat că folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul a fost cauza dezastrului.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
