Dorinţa de a scăpa de sărăcie l-a ucis! Un tânăr a murit zdrobit în balotiera pe care abia o cumpărase
Sâmbătă dimineaţa, în localitatea Budeasa Mare, nimic nu părea să prevestească nenorocirea care avea să se abată în acea zi peste membrii unei familii muncitoare, treziţi devreme pentru a se apuca de treburile din gospodărie, căci îi aşteptau nişte paie de adunat. Florentin Alioşa Florea, un tânăr în vârstă de 21 ani, abia pusese în funcţiune balotiera achiziţionată recent pentru a-şi uşura munca pe câmp şi, dintr-o dată, utilajul, care era legat de un tractor cumpărat la pachet, a fost blocat de ceva dur. Băiatul şi-a dat seama care era problema şi a scos obiectul respectiv cu mâna, însă a uitat să oprească înainte maşinăria, care şi-a reluat brusc activitatea şi l-a prins cu totul în mecanismul de balotare. Florentin a fost sfâşiat pe loc, iar mama sa a asistat îngrozită la întreaga scenă, după care a leşinat. Femeia nu a avut timp de reacţie ca să-şi poată salva fiul, unicul sprijin pe care-l avea la uşa casei. Medicii deplasaţi la faţa locului nu au mai putut decât să constate decesul, căci tânărul fusese pur şi simplu decapitat atunci când a fost tras în interiorul utilajului. Aflate în stare de şoc, rudele au blestemat ore în şir nenorocita de balotieră şi l-au ocărât neputincioase pe bietul băiat pentru dorinţa sa nestăvilită încă din adolescenţă de a ieşi din starea de lipsuri cu orice chip. Căci da, se pare că tânărul se săturase să trăiască în condiţiile sărăcăcioase pe care au putut părinţii să i le ofere, a muncit pe unde a putut, a pus ban pe ban şi şi-a cumpărat cele două utilaje, visând să facă treabă prin sat şi, astfel, să sporească veniturile familiei. Din păcate, dorinţa sa i-a rămas neîmplinită, iar familia a pierdut orice nădejde, căci Florentin s-a dus fulgerător şi prematur într-o altă lume.

Prietenii şi cunoscuţii au fost zdrobiţi de vestea morţii sale atât de oripilante şi de atunci postează pe pagina lui de socializare zeci de mesaje de condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Florentin!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
