În 2016, la Primăria Curtea de Argeş, Compartimentului Management de Proiect a avut activitate diversificată
În cadrul compartimentului mai sus menţionat au fost întocmite rapoarte de progres, rapoarte de durabilitate ale proiectelor, procese verbale de predare-primire echipamente/servicii/situaţii de lucrări (în baza contractelor încheiate în cadrul proiectelor în derulare) şi adrese restituiri garanţii de bună execuţie. A fost urmarită corespondenţa şi activitatea cu prestatorii de servicii şi cu executanţii de lucrări. Acolo unde a fost cazul, au fost întocmite acte adiţionale de prelungire a contractelor, precum şi memorii justificative ce au fost înaintate Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia. De asemenea, au fost întocmite adrese, referate, au fost încheiate şi urmărite contracte pentru îndeplinirea indicatorilor proiectelor.
Au fost urmărite şi s-a răspuns notificărilor primite de la Autorităţile de Management cu care au fost semnate contracte de finanţare şi care sunt în perioada de valabilitate, respectiv: Contractul de finanţare aferent proiectului "Consolidarea şi reabilitarea Şcolii cu clasele I-VIII, nr. 3 Sfântul Apostol Andrei" - corp B şi a Şcolii I-IV Noapteş, aparţinătoare Şcolii cu clasele I-VIII nr. 3 "Sfântul Apostol Andrei", Cod SMIS 12202; Contractul de finanţare aferent proiectului "Modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului de specialitate Curtea de Argeş"; Contractul de finanţare aferent proiectului "Creşterea calităţii infrastructurii rutiere în Municipiul Curtea de Argeş"; contractul de finanţare aferent proiectului "Creşterea siguranţei şi securităţii cetăţenilor din Municipiul Curtea de Argeş prin implementarea unui sistem de supraveghere video"; contractul de finanţare aferent proiectului "Revitalizarea utilităţii clădirilor degradate prin înfiinţarea unui centru de recreere pensionari şi a unui centru de zi pentru persoanele cu dizabilităţi în Municipiul Curtea de Argeş". Au fost obţinute avizele pentru materialele publicitare (comunicate şi conferinţe) şi a fost realizată activitatea de montare a plăcilor permanente.
În urma adoptării de către Comisia Europeană a Programului Operaţional Regional 2014-2020, au fost urmărite liniile de finanţare şi ghidurile solicitantului. S-a participat la instruiri şi au fost aduse propuneri pentru modificarea ghidului solicitantului în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. La sfârşitul anului 2016 a fost încheiat şi contractul care vizează elaborarea Strategiei de dezvoltare locală durabilă a Municipiului Curtea de Argeş 2014-2020. În acest sens, s-au demarat activităţi de colectare a datelor referitoare la situaţia existentă, analiza nevoilor şi a potenţialului pe sectoare şi domenii de activitate, stabilindu-se calendarul privind desfăşurarea efectivă a activităţii pentru începutul anului 2017. Totalul documentelor elaborate şi primite în decursul anului trecut a fost de 492.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
