Gripa aviară, confirmată în Argeş
Vinerea trecută a fost convocată şedinţa Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Argeş, în vederea aprobării Planului de măsuri pentru combaterea focarelor de pseudopesta aviară/influenţa aviară în două gospodării din comuna Mihăeşti. Întrunirea Centrului Local de Combatere a Bolilor Argeş s-a făcut ca urmare a confirmării existenţei unor boli specifice păsărilor (pseudopesta aviară/influenţa aviară) în cele două gospodării, potrivit buletinelor de analiză emise de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti. "În acest context, s-a dispus în sarcina unităţii locale de sprijin de la nivelul comunei Mihăeşti măsura lichidării focarelor prin uciderea imediată a tuturor păsărilor din exploataţii şi distrugerea acestora, precum şi a tuturor materialelor sau deşeurilor (furaje, aşternuturi de paie, bălegar) susceptibil a fi contaminate. De asemenea, au fost luate şi alte măsuri pentru a se evita răspândirea bolii: curăţarea şi dezinfectarea clădirilor folosite pentru adăpostirea păsărilor, respectarea unei perioade de vid sanitar până la reintroducerea de păsări în exploataţii, depistarea şi distrugerea ouălelor produse în cele două exploataţii, precum şi a cărnii de pasăre provenită din acestea", a transmis Instituţia Prefectului Argeş. S-a dispus, totodată, efectuarea unei anchete epidemiologice, precum şi delimitarea unei zone de protecţie pe o rază de minim 3 km şi a unei zone de supraveghere de 10 km. Centrul Local a dispus în sarcina Gărzii Forestiere notificarea administratorului fondului cinegetic din zonă pentru a informa D.S.V.S.A. în legătură cu prezenţa de păsări moarte pe raza acestuia. Direcţia de Sănătate Publică va atenţiona medicii de familie cu privire la obligaţia de a fi semnalată orice suspiciune de boală.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
