Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 15:16

Flori şi amenzi de 1 Martie!

 În ultimele 24 ore, agenţii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile de Poliţie Rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Dacă la Piteşti, agenţii de la Rutieră au oferit flori doamnelor şi domnişoarelor pe care le-au întâlnit în trafic, colegii din structurile municipale şi locale au dat şi amenzi. Şi nu puţine la număr! Astfel, au fost aplicate 273 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 65.352 lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 15 permise de conducere şi au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It