Fermierii argeşeni, întâlniri de lucru cu reprezentanţii Ghişeului Unic
În luna martie vor continua întâlnirile organizate de specialiştii de la Ghişeul Unic cu fermierii din judeţ pentru promovarea măsurilor active în cadrul PNDR. Programul stabilit la nivelul Prefecturii Argeş este următorul: 9 martie, ora 11.00, la Bascov, unde vor participa fermieri din localităţile Bascov, Uda, Poiana Lacului, Albota, Cuca, Băbana, Ciomăgeşti, Moşoaia, Drăganu, Cotmeana, Cocu şi Cuca şi în 16 martie, ora 11.00, la Domneşti, unde vor fi prezenţi fermieri din localităţile Albeştii de Argeş, Aninoasa, Arefu, Berevoeşti, Brăduleţ, Cepari, Cicăneşti, Corbeni, Corbi, Domneşti, Godeni, Muşăteşti, Nucşoara, Pietroşani, Sălătrucu, Tigveni, Valea Danului, Valea Iaşului şi Vlădeşti. Pe 23 martie, la ora 11.00, este programată o altă întâlnire la Ştefăneşti, unde sunt aşteptaţi fermieri din localităţile Băiculeşti, Bălileşti, Budeasa, Ciofrângeni, Dărmăneşti, Mălureni, Mărăcineni, Merişani, Miceşti, Morăreşti, Poienarii de Argeş şi Ştefăneşti, iar pe 30 martie, la ora 11.00, la Rucăr vor veni fermieri din Albeştii de Muscel, Bughea de Jos, Bughea de Sus, Cetăţeni, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Lereşti, Mioarele, Poienarii de Muscel, Rucăr, Schitu Goleşti, Stoeneşti şi Valea Mare Pravăţ. Reprezentanţii Prefecturii Argeş au mai făcut precizarea că toate aceste întâlniri vor avea loc la sediile Caselor de Cultură din localităţile gazdă şi atunci vor fi prezentate liniile de finanţare deschise în cadrul PNDR.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
