De Ziua Femeii s-au pus în vânzare biletele de tratament
La sediul Casei Judeţene de Pensii Argeş s-au pus în vânzare biletele de tratament balnear pentru seria 1. Datele de plecare sunt 10, 11, 12 şi 13 martie, pentru staţiunile Buziaş, Covasna, Olăneşti, 1 Mai, Amara, Bala şi Pucioasa. Orice persoană interesată se poate prezenta la Ghişeul Biroului Gestiune Bilete de Tratament pentru achiziţionarea unui bilet de tratament, iar eliberarea acestor bilete se va face în perioada 8-13 martie. Contribuţia individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei. În cazul persoanelor care au şi calitatea de asigurat, contribuţia individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie şi câştigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuţiei sociale din luna anterioară celei în care se face repartiţia. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de indentitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii februarie 2017 şi xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
