Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 16:25

Argeşean prins beat la volan pe Episcop Nichita

 Joi, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile municipale şi orăşeneşti de Poliţie Rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 184 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 52.300 lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 24 permise de conducere şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. Agenţii Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat pe P.N. (42 ani), din municipiu, care conducea sub influenţa băuturilor alcoolice un autoturism pe str. Episcop Nichita. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul penal.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It