Hoaţă din Băiculeşti, sub control judiciar!
Agenţii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de o minoră în vârstă de 16 ani, din comuna Băiculeşti, judeţul Argeş, pentru comiterea a 6 infracţiuni de furt, faţă de aceasta fiind dispusă măsura controlului judiciar. Din investigaţii a rezultat faptul că, la data de 25 februarie, minora S.R.A. a sustras dintr-o bijuterie din Râmnicu Vâlcea un inel din aur în valoare de 130 lei, introducându-l pe mâneca hainei cu care era îmbrăcată. În urma cercetărilor efectuate, a exploatării cu operativitate a informaţiilor obţinute şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de minora în cauză, care este de asemenea cercetată pentru comiterea altor infracţiuni de furt în cinci dosare penale. Minora a fost prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, care a luat măsura controlului judiciar pentru 60 zile faţă de aceasta. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de furt, sub supravegherea procurorului de caz, pentru probarea întregii activităţi infracţionale.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
