Atenţie la atacurile cibernetice!
Poliţia Română, prin intermediul structurilor de combatere a criminalităţii informatice, a organizat, în 2017, 279 acţiuni de specialitate, fiind efectuate 756 percheziţii domiciliare. Au fost destructurate 30 grupări infracţionale organizate, specializate în infracţiuni din domeniul cybercrime. Poliţiştii au înregistrat 3.848 sesizări penale din acest domeniu, dintre care 505 au fost sesizări din oficiu. În cadrul activităţilor, 900 persoane au fost cercetate, dintre care 199 bănuite de comiterea de infracţiuni informatice au fost reţinute, 171 arestate, iar 121 au fost puse sub control judiciar. Nu în ultimul rând, faţă de alte 3 a fost dispus controlul judiciar pe cauţiune.
Cybercrime (criminalitate informatică) descrie o categorie de infracţiuni, incluzându-le pe cele legate de computere şi sisteme informatice ("hacking"), fraude şi falsuri legate de computere ("phishing"), dar şi forme precum diseminarea de pornografie infantilă în mediul online. În România, la nivelul fiecărei structuri de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Poliţiei Române funcţionează structuri de combatere a criminalităţii informatice, care desfăşoară permanent activităţi pentru identificarea şi destructurarea reţelelor infracţionale specializate în infracţiuni informatice. În contextul unui caracter transfrontalier al infracţionalităţii informatice, România este pe deplin conectată la abordarea internaţională de combatere a acestui gen de criminalitate. Ofiţerii români colaborează foarte bine cu agenţii FBI, prin intermediul task-force-ului operaţional din cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate a Poliţiei Române, FBI-D.C.C.O, care funcţionează din anul 2006 în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În cadrul acestei unităţi operaţionale are loc schimbul de informaţii dintre cele două structuri în cazurile comune care privesc investigarea unor activităţi de criminalitate informatică, identificarea victimelor şi obţinerea de la acestea în timp real a plângerilor, precum şi schimbul de documente probatorii în astfel de cazuri. Totodată, Poliţia Română utilizează frecvent şi constant instrumentele INTERPOL, EUROPOL, ofiţeri de legătură străini acreditaţi în România şi ofiţeri de legătură români din alte state.
Criminalitatea informatică şi securitatea cibernetică reprezintă cele mai mari provocări ale secolului XXI pentru întreaga lume, pornind de la cele mai mari instituţii, până la persoane individuale. Pentru a nu deveni victimă a infracţiunilor cibernetice, Poliţia Română vă recomandă: folosiţi o soluţie antivirus actualizată zilnic; evitaţi utilizarea reţelelor wi-fi publice pentru operaţiuni bancare, comerţ on-line sau afaceri personale; nu rulaţi programe a căror origine nu poate fi verificată; nu deschideţi ataşamentele aferente unor e-mailuri venite din partea unor expeditori necunoscuţi; nu accesaţi link-urile primite prin e-mailuri care solicită actualizarea informaţiilor personale. Entităţile legitime nu vă vor cere niciodată să furnizaţi sau să verificaţi informaţii sensibile printr-un mijloc nesigur, precum e-mailul; înainte de a efectua tranzacţii online, trebuie efectuate verificări cât mai amănunţite cu privire la produs si legitimitatea site-ului sau serviciului oferit. Utilizaţi metode suplimentare de prevenire în vederea efectuării tranzacţiilor online. (ex: înrolarea cardului în sistemul 3D Secure).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l acum şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
