Legea fumatului a scăzut consumul de ţigări
Raportul dat publicităţii în cadrul celei de-a şaptea Conferinţe Europene "Tobacco or Health" prezintă rezultatele activităţilor de dezvoltare şi implementare de politici privind controlul consumului de tutun în 35 de ţări europene, folosind un instrument numit "Scala Politicilor de Control al Consumului de Tutun". Saltul de 12 locuri al României, de pe locul 19 în 2013, pe locul 7 în acest raport, este accentuat ca fiind un progres spectaculos se datorează adoptării legislaţiei de interzicere a fumatului în spaţiile publice închise, adoptării Directivei Europene privind produsele din tutun, precum şi iniţierii celei mai ample dezbateri pe teme de sănătate în spaţiul public odată cu modificările legislative.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii descrie următoarele 6 măsuri, cuprinse, de altfel, în legile de transpunere a Convenţiei Cadru privind Controlul Tutunului (ratificată de majoritatea ţărilor, inclusiv România): taxarea produselor din tutun, interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, informarea şi creşterea nivelului de conştientizare în rândul populaţiei generale, imagini şi avertizări directe şi de dimensiuni mari pe ambalajele produselor din tutun şi susţinerea asistenţei şi tratamentului în vederea renunţării pentru persoanele dependente de tutun, incluzând creşterea accesului la medicaţie. În Raportul 2013, România se afla pe un ruşinos loc 19, în scădere cu 3 locuri faţă de raportul precedent. De asemenea, ţara noastră era prezentată ca una dintre cele 4 care votase împotriva adoptării Directivei Europene privind Produsele din Tutun.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
