Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 19:41

3,5 ha de vegetaţie mistuite de flăcări!

 În ziua de 9 aprilie 2017, pompierii argeşeni au intervenit pentru lichidarea a 5 incendii de vegetaţie uscată, litieră şi mărăciniş în localităţile Valea Danului, Albota, Uda, Costeşti şi Tigveni. Cel mai probabil, evenimentele menţionate au fost generate de utilizarea focului deschis în spaţii deschise şi folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiile. Suprafaţa totală afectată de arderea vegetaţiei uscate a fost de aproximativ 3,5 ha.

Tot duminică, la ora 20.58, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung a intervenit în localitatea Berevoeşti pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei locuinţe. Din fericire, au ars doar funinginea de pe coş şi o grindă din lemn pe o lungime de 1 metru liniar. Sursa probabilă a incendiului a fost jarul sau scânteile, iar împrejurarea în care s-a produs - coş de fum necurăţat de funingine.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It