Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 19:45

Razie a mascaţilor la Albeşti: prins cu cuţitul la discotecă!

Duminică seara, agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş, au executat o razie în incinta unui club de noapte din comuna Albeştii de Argeş. Cu această ocazie, oamenii legii l-au depistat pe I.H., în vârstă de 22 de ani, din comuna Cicăneşti, care deţinea fără drept un cuţit aflat într-o teacă de piele. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, iar cuţitul a fost confiscat în vederea continuării cercetărilor. Totodată, a fost verificat modul de asigurare a pazei în cadrul clubului de noapte, ocazie cu care  doi agenţi de pază au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 400 de lei, conform Legii 333/2003. În cauză se continuă verificările cu privire la autorizarea şi programul de funcţionare a localului şi respectarea tuturor normelor de funcţionare a societăţii comerciale în cauză.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It