Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 20:56

Găsită inconştientă în casă

 Echipajele SMURD au intervenit la 35 cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, dintre care, la 3 dintre acestea, s-a deplasat terapia intensivă mobilă. Marţi, la ora 11.47, un echipaj de urgenţă cu o autospecială şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim-ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş au intervenit în municipiu, pe strada Posada, pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul I al unui imobil. S-a pătruns în locuinţă cu ajutorul accesoriilor din dotare, în interior fiind găsită proprietara, în vârstă de 77 ani, căzută şi în imposibilitate de a se deplasa. I s-au acordat îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital. De asemenea, în ultimele 24 ore, membrii echipajelor de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Puică Nicolae" al judeţului Argeş s-au deplasat în localităţile Călineşti, Mioveni, Valea Mare Pravăţ, Piteşti, Cepari, Vedea, Nucşoara, Costeşti, Curtea de Argeş, Câmpulung, Stoeneşti şi Cetăţeni pentru a susţine activităţi de informare preventivă şi recunoaşteri în teren la agenţi economici şi alte obiective.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It