Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 23 iunie 2026 22:01

Condiţii pentru ca angajatorii să primească subvenţii de la stat

La art. 80 şi 85 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă sunt prevăzute anumite condiţii prin care un angajator poate să primească o subvenţie din partea statului atunci când angajează un şomer. Însă, o mare problemă, cel puţin semnalată din partea celor care au încercat în ultima perioadă să angajeze astfel de persoane este faptul că nu există dorinţă de ocupare a locurilor de muncă. Procedura pe care trebuie să o urmeze o persoană care doreşte să angajeze este să depună un dosar la agenţia locală sau judeţeană de ocupare a forţei de muncă. Aceasta este prima etapă, a completării acestui formular. "Trebuie să conţină oferta, adică locul de muncă pe care îl are, este un formular specific de completat, ce conţine detalii ale ofertei respective. Apoi aşteaptă ca noi să facem medierea acestei oferte, în sensul că se afişează pe site-ul nostru, la avizierul agenţiei şi putem da şi un comunicat de presă. Apoi cine este interesat de locul de muncă respectiv, contactează direct angajatorul", ne-a declarat Dana Herişanu, responsabil comunicare în cadrul AJOFM. 

Din partea statului se poate primi o subvenţie de 750 lei/lunar, timp de un an de zile. Aici sunt nişte condiţii pe care trebuie să le îndeplinească atât angajatorul, cât şi şomerul. Angajatorul încheie o convenţie cu AJOFM prin care se obligă că va ţine şomerul angajat cel puţin un an sau, dacă pleacă, să nu fie din vina angajatorului, pentru că va fi obligat să returneze sumele de bani primite. De asemenea, pentru a se încadra ca să primească această subvenţie, şomerul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă peste 45 ani sau să fie proaspăt absolvent al unei instituţii de învăţământ, mai exact să fie vorba despre perioada de la încheierea anului universitar până la următoarea promoţie ce va absolvi. Acces la baza de date a persoanelor care şi-au depus dosar de căutător de loc de muncă nu are niciun angajator, ci doar cei de la agenţiile de ocupare a forţei de muncă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It