Interdicţii în vecinătatea reţelelor electrice aeriene
Persoanele care nu respectă normele de siguranţă şi intervin neautorizat în instalaţiile aflate sub tensiune, se supun unor pericole deosebite, riscă să fie rănite grav prin electrocutare sau chiar să moară. Este necesară respectarea cu stricteţe a indicaţiilor semnalizărilor de securitate montate în imediata apropiere a instalaţiilor electrice şi a recomandărilor din partea operatorului de distribuţie. Sfaturile reprezentanţilor Distribuţie Oltenia sunt să nu atingeţi conductoarele liniilor electrice, cu atât mai mult pe cele care sunt căzute la pământ. Nu vă urcaţi pe stâlpii de susţinere ai reţelelor electrice, nu înlocuiţi siguranţele electrice în posturile de transformare, cutii de distribuţie, nişele şi firidele de la case şi blocuri de locuinţe şi nu intraţi în posturile de transformare! Evitaţi intervenţia neautorizată în instalaţiile aflate sub tensiune electrică şi nu folosiţi instalaţii improvizate în scopul sustragerii de energie electrică. Importante de precizat sunt şi acţiunile care vă sunt interzise în imediata vecinătate a reţelelor electrice aeriene, şi anume tăierea sau tunderea pomilor, parcarea utilajelor şi maşinilor agricole sau depozitarea materialelor, realizarea unor construcţii improvizate sau forarea puţurilor de apă, organizarea unor întruniri sau jocuri sportive şi incendierea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale de pe terenurile agricole.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
