Noutăţi asupra Programelor "Rabla"
Într-o recentă şedinţă a Comitetului de Avizare, Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat lista cu producătorii validaţi care vor participa în cadrul Programelor "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus", precum şi listele cu persoanele fizice acceptate în cadrul Programului "Casa Verde Clasic". Anul acesta, pentru Programul "Rabla" au fost depuse 130 dosare din partea producătorilor şi importatorilor auto, dintre care au fost aprobate 127. Au fost depuse 2 contestaţii, soluţionate tot în aceeaşi zi, iar pentru cel de-al treilea dosar s-a solicitat retragerea, renunţându-se la formularea contestaţiei. În ceea ce priveşte Programul "Rabla Plus", au fost depuse 25 dosare de validare, toate fiind acceptate. Începând cu data de 15 mai, AFM a încheiat contracte de finanţare cu producătorii validaţi în programe, urmând ca lista finală a acestora să fie publicată pe site-ul AFM.
Bugete alocate
În anul 2017, Programul "Rabla Clasic" are alocat un buget de 180 milioane lei, iar Programul "Rabla Plus" beneficiază de un buget de 45 milioane lei. Pentru Programul "Rabla Clasic", cuantumul primei de casare este de 6.500 lei şi se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km. La prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei, care se acordă la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt şi/sau un ecobonus în valoare de 1.700 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid.
În cadrul Programului "Rabla Plus" se acordă un ecotichet de 45.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau 20.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid plug-in cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km. Prima de casare oferită în cadrul Programului "Rabla Clasic" se poate cumula cu ecotichetul prevăzut de Programul "Rabla Plus". În cazul în care solicitantul casează o maşină mai veche de 8 ani şi decide să achiziţioneze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât şi de ecotichetul de 45.000 lei, iar dacă optează pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, va primi prima de casare de 6.500 lei şi ecotichetul de 20.000 lei.
În ceea ce priveşte Programul "Casa Verde Clasic", în cadrul şedinţei din data de 12 mai a Comitetului de Avizare au fost aprobate 1.528 dosare pentru beneficiari persoane fizice. Listele cuprinzând solicitanţii persoane fizice acceptate sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă acestui program.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
