Mai multe informaţii online oferite de ANAF
Din 1 iunie, serviciul "Spaţiul Privat Virtual" este disponibil atât pentru persoanele fizice, direct sau prin împuternicit cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică prin reprezentant legal, prin reprezentant desemnat sau prin împuternicit. În Monitorul Oficial al României nr. 368/17.05.2017 a fost publicat O.M.F.P. nr. 660/2017 privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între MFP/organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică. Acest act normativ intră în vigoare la 1 iunie 2017. Serviciile de comunicare electronică, respectiv, Comunicarea prin "Spaţiul privat virtual" şi Comunicarea prin serviciul "Buletinul informativ" sunt gratuite şi disponibile 24 de ore din 24. Prin Spaţiul Privat Virtual contribuabilii au acces la următoarele informaţii: declaraţii fiscale întocmite de persoana fizică, persoana juridică sau altă entitate fără personalitate juridică, potrivit legii; cererile adresate Finanţelor Publice/Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; acte administrative fiscale, acte de executare şi alte acte emise de Ministerul Finanţelor Publice/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în executarea legii (decizii de impunere, notificări, somaţii şi altele asemenea); documente sau acte emise de Ministerul Finanţelor Publice/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la cerere; registrul documentelor electronice comunicate în ultimii 2 ani; informaţii referitoare la istoricul acţiunilor, precum şi alte informaţii relevante, rezultate ca urmare a analizei de risc, în vederea înştiinţării contribuabililor în scopul conformării voluntare.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
