Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 01:34

Dan Manu, întâlnire la Spitalul Brădet cu şefii din sănătatea argeşeană

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, dr. Dan Manu, s-a întâlnit miercuri cu managerii, directorii medicali şi directorii economici ai spitalelor aflate în subordinea C.J. Argeş, precum şi cu conducerea DSP Argeş, în cadrul şedinţei operative pe sănătate, la Spitalul de Recuperare Brădet. Temele abordate au vizat vaccinarea copiilor, dezvoltarea şi modernizarea ambulatoriilor pe fonduri europene, dar şi stadiul investiţiilor aflate în derulare în unităţilor sanitare din subordinea C.J. Argeş. 

Spitalul de Recuperare Brădet este o unitate sanitară află în subordinea instituţiei care oferă condiţii de cazare şi servicii medicale de cea mai înaltă calitate. În fiecare lună, spitalul este ocupat la capacitate maximă şi tocmai de aceea, Consiliul Judeţean Argeş a investit aici în permanenţă pentru dezvoltare şi modernizare. De la începutul acestui an, cu fonduri de la Consiliul Judeţean Argeş, a fost construit un corp administrativ, iar până la sfârşitul acestei luni va fi finalizată şi construcţia liftului exterior. Clădirea nu avea decât două lifturi de capacitate redusă, acestea fiind insuficiente pentru cei peste 200 de pacienţi din spital şi 100 de angajaţi. De asemenea, a fost asfaltată curtea interioră, construit un nou gard, iar subsolurile au fost renovate şi igienizate, aici fiind magaziile, într-o perfectă stare de igienă. Consiliul Judeţean Argeş va depune pentru Spitalul de Recuperare Brădet un proiect, pe fonduri europene, privind eficienţa energetică. Proiectul, denumit "Creşterea eficienţei energetice a Spitalului de Recuperare Brădet", are o valoare estimată la 3.333.577,50 lei (inclusiv TVA). "Proiectul prevede lucrări de intervenţie la faţada şi terasa clădirii, reabilitarea termică a sistemului de încǎlzire şi montarea de panouri solare, lucrări la instalaţia de preparare a apei calde de consum, precum şi la instalaţiile de iluminat şi ventilare", a spus Constantin Voicu, managerul Spitalului de Recuperare Brădet.

Spitalul de Recuperare Brădet este situat în sat Brădetu, comuna Brăduleţ, judeţul Argeş. Spitalul este amplasat într-o regiune cu tradiţie balneară. Apele sulfuroase - descoperite de fotograful Ioan Nicolescu în anul 1888 - au stat la baza înfiinţării staţiunii Brădet. Staţiunea a avut o perioadă de maximă dezvoltare până la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial când a intrat in declin. Revigorarea Staţiunii Brădet a început în anul 1975 când s-a inaugurat actualul spital, clădire monobloc cu 8 etaje şi o capacitate de 200 de paturi. În ultimii ani, complexitatea tratamentului a crescut foarte mult datorită accentului pus pe recuperare. Diversificarea formelor de fizioterapie, şi mai ales de kinetoterapie la nivelul spitalului oferă pacienţilor posibilităţi multiple de tratament, prin abordarea unei patologii complexe. În ultima perioadă de timp, Spitalul de Recuperare Brădet a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, ceea ce face ca în momentul actual, din punct de vedere al amenajării spaţiului şi al dotărilor, foarte puţine zone să necesite intervenţii. Spitalul oferă şi asigură asistenţă profilactică, curativă şi de recuperare medicală prin Ambulatoriul Integrat şi prin spitalizare continuă. Spitalul de Recuperare Brădet este încadrat în categoria V de competenţă oferind servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici într-o singură specialitate, respectiv recuperare medicală.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It