Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 01:31

Produse de 63.576 lei scoase de la vânzare

În cursul lunii mai, DSVSA Argeş a efectuat un număr de 567 controale pentru supravegherea stării de sănatate a animalelor şi a sănătăţii publice la unităţi cu profil restaurant, bufet, fast-food, pizzerie, abatoare, fabrici de preparate carne, ferme de porci, bovine şi găini, stupine, depozite alimentare, măcelării, carmangerii, pescării, unităţi industrie alimentară, super/hipermarket-uri, magazine alimentare, gospodării populaţie, târguri săptămânale etc. În aceeaşi perioadă, pentru neconformităţile constatate, consilierii DSVSA Argeş au aplicat 46 sancţiuni contravenţionale, dintre care 9 avertismente scrise (condiţii necorespunzătoare la depozitarea produselor alimentare) şi 37 amenzi, în valoare totală de 48.900 lei. Conform Legii nr. 205/2004 s-au aplicat două sancţiuni contravenţionale: pentru abandonarea de animale şi punerea vieţii lor în pericol (1.000 lei - persoană fizică) şi pentru folosirea de animale la activităţi care provoacă suferinţa fizica şi psihică a acestora (1.000 lei - persoană fizică). În cursul lunii mai au fost confiscate şi scoase din consumul public următoarele cantităţi şi sortimente de produse alimentare: 1.720 kg carne, 703 kg preparate carne, 103 kg peşte, 145 l lapte, 1.056 kg produse lactate, 5.095 buc. ouă şi 428 kg alte produse. Valoarea totală a acestor produse a fost de 63.576 lei.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It