Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 01:29

"Poliţistul poate să folosească forţa" 

Pe pagina online a Poliţiei Române se face o precizare despre faptul că în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit Legii nr. 218 din 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (art. 31), "poliţistul conduce la sediu pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii. În cazurile nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit să folosească forţa". Precizarea este una subtilă, dar cu trimitere directă la cazul Boureanu, incident în urma căruia au apărut mai multe reacţii despre modul în care a fost gestionată situaţia.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It