Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 05:18

S-a aprobat împuşcarea a 260 vulpi

În contextul expirării celor 45 zile de la administrarea momelilor vaccinale, se va demara de la începutul săptămânii viitoare campania de împuşcare a vulpilor în zonele unde s-a efectuat vaccinarea antirabică. Acţiunea de vânătoare va fi organizată în baza protocolului încheiat între Direcţia Sanitar Veterinară şi de Siguranţă a Alimentelor şi Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Obiectivul urmărit prin aceste vânători este de a recolta probe (vulpi) pentru determinarea eficienţei vaccinării. În total, este vorba despre 260 exemplare de vulpi care vor fi împuşcate în decursul acestui an în judeţul Argeş. Campaniile de vânătoare vor fi organizate de gestionarii fondurilor cinegetice cu notificarea începerii către DSVSA Argeş, pentru planificarea transporturilor loturilor de vulpi şi se vor desfăşura în prezenţa medicului veterinar oficial din cadrul insituţiei. Se mai precizează că la respectivele acţiuni nu se vor folosi câini de vânătoare, iar personalul care manipulează vulpile împuşcate va purta obligatoriu echipament de protecţie, evitând alte manopere decât cele de recoltare a vulpilor după împuşcare. În acest sens fost instruiţi medicii veterinari oficiali, gestionarii fondurilor cinegetice şi reprezentanţii ariilor portejate privind procedura de împuşcare a vulpilor în scopul determinării eficienţei vaccinării antirabice.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It