Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 14:47

Judecătoria Curtea de Argeş încă nu are preşedinte validat prin concurs!

# Au fost cinci candidaţi înscrişi, însă doar trei au intrat în concurs
# Judecătorul Corneliu Adrian Stana asigură interimatul 

Ultima sesiune a examenelor pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, la care a fost scoasă la concurs şi funcţia de preşedinte al Judecătoriei Curtea de Argeş, s-a desfăşurat în perioada 24 martie-28 iunie 2017. Informaţii suplimentare despre acest concurs am solicitat la Consiliul Superior al Magistraturii, de unde, trebuie precizat, le-am primit cu promptitudine şi profesionalism. Astfel, pentru funcţia de preşedinte al Judecătoriei Curtea de Argeş s-au înscris cinci candidaţi, dintre care unul a fost decăzut din dreptul de a participa pentru nedepunerea proiectului referitor la exercitarea funcţiei de conducere, iar un alt candidat a formulat cerere de retragere în timpul derulării concursului. Aşadar, din cei cinci candidaţi, doar trei au intrat la examen şi niciunul nu a promovat. Potrivit calendarului estimativ al concursurilor şi examenelor organizate în 2017, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, următoarea sesiune a concursului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor este prevăzută pentru perioada septembrie-decembrie 2017. Datele privind organizarea examenului se fac publice cu cel puţin 30 zile înaintea desfăşurării acestuia. Până atunci, conform Hotărârii CSM nr. 869/4.07.2017, delegat în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Curtea de Argeş este magistratul Corneliu Adrian Stana. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It