Raportul dintre contractul de muncă şi cel de prestări servicii
Dreptul Muncii cuprinde un ansamblu de norme juridice care reglementează raporturile individuale sau colective dintre angajatori şi salariaţi. Relaţia dintre angajator şi salariat este guvernată de contractul individual de muncă. Atât în legislaţia europeană, cât şi în cea română, în categoria lucrătorilor/salariaţilor care efectuează o anumită activitate remunerată şi se află într-un raport de lucru sau raport de serviciu faţă de angajatorul lor sunt cuprinşi: salariaţii, indiferent de tipul contractului individual de muncă, de calitatea lor în cadrul angajatorului (acţionar, cooperator sau ucenic) au calitatea de lucrători; funcţionarii publicii, raportat la legislaţia specifică; persoanele aflate sub un contract de formare/pregătire profesională suportat de către angajator sau la un angajator etc. Reprezentanţii ITM Argeş informează că nu au calitatea de lucrători persoanele care desfăşoară o anumite activitate ocazională remunerată şi care este asimilată veniturilor salariale, dar fără încheierea unui raport de muncă, de exemplu zilierii; persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea sub o formă autorizată sau cei care exercită profesii liberale, etc. Conform dispoziţiilor art.10 din Legea nr. 53/2003 republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu, este contractul individual de muncă. Până în luna martie 2003, un raport de muncă dintre o persoană fizică şi o persoană juridică sau persoană fizică autorizată era permis să se desfăşoare şi în baza unui contract civil/convenţie civilă, în acest sens fiind dispoziţiile Legii nr. 130/1999. Aceste prevederi legale au fost însă abrogate prin intrarea în vigoare a noilor prevederi ale Codului muncii, cu modificările şi completările ulterioare. În concluzie, singurele raporturi contractuale încheiate între un angajator şi o personă fizică, pentru care nu este necesară încheierea unui contract individual de muncă, sunt cele încheiate cu persoanele care îşi exercită activitatea ca profesie liberală (avocat, medic, medic dentist, farmacist, medic veterinar, psiholog, tehnician dentar, asistent medical generalist, contabil etc.) sau cele reglementate prin legi speciale cum este cazul zilierilor sau sportivilor profesionişti. În raport de cele precizate, un contract individual de muncă, care este de sine stătător şi face parte din categoria contractelor de drept privat, nu poate fi încadrat în categoria contractelor civile. Pe cale de consecinţă, orice activitate prestată de o personă fizică, pentru şi sub autoritatea unui angajator se poate efectua numai prin încheierea în formă scrisă anterior începerii activităţii, a unui contract individual de muncă.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
