Asistenta isterică de la Spitalul Judeţean - sancţionată cu 10% din salariu pe 3 luni
# Dan Manu: "Nu vom tolera astfel de situaţii!"
Marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, a convocat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, respectiv pe managerul interimar Aurelian Gheorghe şi pe directorul medical, dr. Adrian Stoiculescu, cu privire situaţiile create de abaterile de la actul medical şi de comportament ale unor reprezentanţi ai personalului unităţii sanitare. Astfel, preşedintele C.J. a recomandat conducerii SJU Piteşti să dispună întrunirea Comisiei de etică şi disciplină, care să analizeze condiţiile în care s-a produs decesul unei paciente care prezenta şi probleme cardiace, internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, precum şi situaţia etică şi profesională a medicului specialist cardiolog care a examinat această pacientă, respectiv dr. Dinu Iorgoveanu. Cu această ocazie, au fost discutate şi măsurile luate în cazul asistentei medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Piteşti care a avut o atitudine necuviincioasă luna trecută, Comisia de etică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti dispunând, în urma anchetei desfăşurate, sancţionarea prin mutarea acesteia la o altă secţie a spitalului şi penalizarea cu 10% din salariu, pentru o perioadă de 3 luni. "Consider că asemenea comportamente umbresc imaginea corpului medical şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, aducând prejudicii atât cadrelor medicale, cât şi pacienţilor, aceste situaţii deturnând adevărata misiune a celor care au depus jurământul de a salva şi trata, îndatorirea morală în exercitarea meseriei personalului medical faţă de omul bolnav. Facem toate eforturile pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii ale actului medical, atât din punct de vedere administrativ, al dotărilor, cât şi al resursei umane, însă nu putem tolera ca din cauza unor astfel de situaţii, care ţin de moralitate şi de empatia faţă de pacient, să aibă de suferit întreaga comunitate. Am recomandat conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti aplicarea tuturor măsurilor ca astfel de cazuri să nu se mai repete", a declarat Dan Manu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
