Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 14:24

Aur şi argint pentru România la INVICTUS GAMES!

 Echipa României, formată din Ionuţ Butoi, Dorin Petruţ şi Nicuşor-Augustin Pegulescu, a câştigat medalia de aur în finala de tir cu arcul, compound, la Invictus Games Toronto 2017. Ionuţ Butoi a intrat şi în posesia medaliei de argint în finala de tir cu arcul, compound. În anul 2008, Ionuţ Butoi a fost rănit în Afganistan. În urma exploziei unui dispozitiv exploziv improvizat, militarul a fost la un pas de a-şi pierde viaţa. Şi-a fracturat coloana, a rămas paralizat de la brâu în jos, a făcut diabet din cauza stresului, fiind acum dependent de insulină. Nicuşor-Augustin Pegulescu a fost rănit în anul 2009 în Afganistan. Are piciorul stâng amputat şi se antrenează pentru probele de canotaj în sală, la simulator, şi tir cu arcul. Dorin Petruţ a fost rănit în anul 2007 în Irak. Are în piciorul stâng, de la genunchi la gleznă, o tijă din titan, prinsă cu cinci şuruburi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It