Hram la Mănăstirea Sf. Ilie Paltinul
Mănăstirea Sf. Ilie Paltinul din Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi-a sărbătorit zilele trecute cel de-al doilea hram închinat Acoperământului Maicii Domnului. Cu această ocazie, foarte mulţi pelerini au urcat pe Transfăgărăşan, la cota 1.200 m, pentru a participa la Sfânta Liturghie, care a fost oficiată ÎPS Calinic, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Mănăstirea argeşeană construită pe Transfăgărăşan şi-a deschis porţile pentru toţi pelerinii care au venit să primească protecţia Maicii Domnului la acest mare praznic care aminteşte de minunea petrecută la începutul secolului al X-lea în biserica din Vlaherne. În ziua de 27 februarie 2011 a fost instalat primul stareţ al mănăstirii în persoana părintelui protosinghel Nicodim Cecală, care împreună cu fratele său, Constantin, a pregătit şi a pus fresca pentru pictură, cu mâinile lor, pe întreaga suprafaţă a bisericii. Terenul în suprafaţă de 2.500 mp, pentru construirea mănăstirii de monahi, a fost donat de către familia Vintilă şi Filoteia Chiriac, din Albeştii de Argeş. Noua biserică a fost zidită spre aducere aminte şi veşnică pomenire pentru toţi lucrătorii care au căzut la datorie construind Transfăgărăşanul.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
