Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 17 august 2026 17:33

Mamă şi fiu găsiţi morţi în casă, pe str. Liniei

# Tatăl a scăpat ca prin minune

Într-una dintre camere, mama Laura, tatăl şi fiul cel mic, Antonio, au dormit liniştiţi vineri noaptea, fără ca să se gândească cineva la ce ar fi putut să urmeze. Astăzi, fiul cel mare a intrat în camera unde erau cei trei şi a descoperit că niciunul nu reacţiona. A sunat imediat la 112 şi la faţa locului, pe str. Liniei, s-au deplasat echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş, cu o autospecială cu apă şi spumă, însoţiţi de cei de la SMURD. Au început manevrele de resuscitare care au durat minute în şir, în speranţa că vor avea vreun rezultat.  La ora 12.59 s-a cerut sprijinul unui echipaj de la Ambulanţă, care s-a deplasat la faţa locului. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, mama şi  fiul au fost declaraţi decedaţi. De îngrijiri medicale a avut nevoie şi tatăl care era în stare de şoc şi care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru mai multe investigaţii medicale. Nici vecinilor nu le-a venit să creadă ce se întâmplase. Mulţi dintre ei au stat la poartă pe tot parcursul intervenţiei, cu speranţa că vor reuşi cadrele medicale să facă o minune. Din nefericire, pentru mamă şi fiu a fost prea târziu...

Vecinii au povestit că micuţul în vârstă de 7 ani era elev la Şcoala Gimnazială "Mircea cel Bătrân", iar mama lucra la fabrica de conserve. O perioadă a fost plecată la muncă în străinătate şi cu bani strânşi a reuşit să ridice casa. De curând ar fi cumpărat două sobe mobile, din teracotă, ca să le folosească în sezonul rece. Tot vecinii ne-au spus că una ar fi avut ceva probleme de funcţionare, motiv pentru care defuncta, Laura D., ar fi dus-o înapoi. Iată că nu a fost suficient, pentru că la doar 40 ani, a decedat intoxicată cu fum. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe ea şi pe fiul ei!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It