Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 14:25

Accident în misiune: autospecială ISU răsturnată 

 Joi dimineaţă, în jurul orei 08.00, o autospecială Scania ce face parte din dotarea ISU Argeş s-a răsturnat în zona cartierului Războieni, din Piteşti, în timp ce pompierii se deplasau la o misiune. Spre locul unde izbucnise incendiul plecaseră două autospeciale, iar pe timpul deplasării, pe o stradă cu sens unic, una dintre ele, în care se aflau 4 subofiţeri, s-a răsturnat, fiind avariate 3 autoturisme parcate. În urma accidentului, nu au existat victime. Împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite de către organele competente, în urma cercetărilor la faţa locului. "Autospeciala deţine toate documentele necesare circulaţiei pe drumurile publice, conform legislaţiei în vigoare. Pentru stingerea incendiului a mai fost alocată o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti", ne-au transmis reprezentanţii ISU Argeş. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It