Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 17:48

Este lege: vaccinarea copiilor este obligatorie!

Proiectul aprobat săptămâna aceasta la Senat instituie obligaţia imunizării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Naţional de Vaccinare şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie. "Vaccinarea este intervenţia medicală cu cel mai înalt grad de eficienţă din istoria omenirii, introdusă pentru prima dată în 1896 împotriva variolei. Variola a secerat la vremea respectivă peste 30 milioane de suflete. În 1977, în urma introducerii acestui vaccin, variola a fost eradicată de pe întreg globul pământesc. În anul 1971 a fost introdusă vaccinarea împotriva rujeolei. În anul 2000, în America s-a declarat rujeola eradicată. Astfel încât, cu aceste două exemple, cred că e suficient să vă demonstrez importanţa acestui vaccin pe care, spre surprinderea mea, unii medici am văzut că îl contestă. Eu, dacă aş fi mai mare, aş lua măsuri împotriva acestor medici care contestă această vaccinare, care a adus omenirii cele mai mari beneficii", a susţinut în plen senatorul Leon Dănăilă.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It