A picat serverul de la Permise!
Ieri, din cauza unor defecţiuni de ordin tehnic la nivelul unui server central al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că nu s-au putut desfăşura activităţi cu publicul. Problema a afectat lucrul la nivelul serviciilor centrale, dar şi judeţene, inclusiv pe cea din judeţul nostru. Însă, mulţi dintre cei programaţi nu au ştiut de această defecţiune, astfel că la serviciul public din Argeş s-a format o coadă destul de mare. Au fost şi unele persoane care au aflat de această problemă, dar au sperat că defecţiunea va fi remediată pe timpul nopţii. Tot ieri, ministrul Carmen Dan a fost personal la sediuL D.R.P.C.Î.V. pentru a cere lămuriri în acest sens şi a transmis că speră ca astăzi programul să revină la normal.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
