Acţiuni în sistem integrat pentru siguranţa transporturilor
În perioada 1-8 decembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş, împreună cu reprezentanţi I.S.U., au desfăşurat activităţi în cadrul planului naţional de acţiune IMPACT, pentru siguranţa transporturilor şi prevenirea producerii accidentelor în care sunt implicate vehiculele care transportă mărfuri şi substanţe periculoase. Derularea acestor activităţi, în sistem integrat, cu reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, a fost necesară în contextul creşterii accidentelor feroviare şi rutiere, cu potenţial ridicat de producere a incendiilor sau exploziilor, soldate cu victime şi distrugeri importante de bunuri. Astfel, echipaje mixte de specialişti au controlat în perioada de referinţă 56 mijloace de transport ce realizau activităţi de transport marfă sau substanţe periculoase. Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 5.000 lei, dintre care una la H.G. 69/2012 privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri. Acţiunile vor continua şi în perioada următoare.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
