Hoţi de lapte praf prinşi de poliţişti
Cei doi minori care au furat mai multe cutii de lapte praf dintr-o farmacie din Piteşti au fost prinşi de oamenii legii. Este vorba despre o fată de 13 ani şi un băiat de 15 ani, ambii din Merişani. Incidentul a avut loc în plină zi la o farmacie din Piteşti. Cei doi minori au intrat în unitate şi s-au oprit în faţa unui stand cu produse. În timp ce tânărul se prefăcea că citea etichetele de la raft, fata a sustras 5 cutii cu lapte praf, în valoare de 300 de lei şi le-a pus într-o sacoşă. Profitând de neatenţia farmacistei, cei doi au părăsit în grabă unitatea. Într-un final, angajata şi-a dat seama că e ceva în neregulă şi a încercat să-i prindă, dar hoţii au rupt-o la fugă. Din fericire, întreaga scenă a fos înregistrată de camerele de supraveghere. Reprezentanţii farmaciei au depus plângere la poliţie însoţită de imaginile video. Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti i-au prins ulterior pe făptaşi. Minora a fost internată în Centrul pentru Primiri în Regim de Urgenţă din Piteşti. Oamenii legii continuă cercetările, iar cei doi tineri riscă să ajungă după gratii pentru furt.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
