Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 07:44

Bărbat dispărut în Vaslui, căutat şi în Argeş

Poliţiştii vasluieni fac apel la cetăţenii din Argeş pentru depistarea unei persoane dispărute. Sergiu Moraru, în vârstă de 36 de ani, din comuna Zăpodeni, a plecat de acasă în februarie anul trecut ca să muncească, iar de atunci nu a mai dat niciun semn de viaţă. Îngrijorate că a păţit ceva rău, rudele bărbatului au cerut ajutorul oamenilor legii. Se pare că ultima dată a fost văzut de localnici în comuna argeşeană Râca, lucrând la o stână, numai că poliţiştii Secţiei Rurale Buzoeşti care au verificat informaţia nu l-au găsit. Este posibil ca bărbatul să se afle tot în judeţul Argeş. De aceea, cei care l-au văzut sunt rugaţi să sune la 112.  Sergiu Moraru are o înălţime de aproximativ 1,70 metri, cântăreşte aproximativ 75 kg, are păr şaten, drept, tuns scurt, constituţie slabă. Ca semn distinctiv are în colţul ochiului drept o cicatrice.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It