Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 23:02

Atenţie la fraudele pe internet!

O acţiune coordonată de Centrul European de Criminalitate Informatică din cadrul Europol a vizat combaterea fraudelor pe internet, produse în absenţa fizică a cardurilor. Aceasta a urmărit să asigure un mediu online mai sigur prin intermediul schimbului de informaţii şi dezvoltării de bune practici între organismele de aplicare a legii şi mediul privat. Europol a oferit, de asemenea, suport analitic în investigaţiile desfăşurate de autorităţile naţionale. Poliţiştii din fiecare stat au format echipe de supraveghere şi investigaţii, care au beneficiat de sprijinul mai multor comercianţi, firme de logistică, instituţii financiare şi companii de analiză, pentru a aduna probe împotriva persoanelor specializate în comiterea de fraude. Poliţia Română recomandă câteva măsuri preventive, care pot fi adoptate pentru a evita fraudele bancare: verificaţi dacă dispozitivul pe care îl folosiţi pentru a efectua achiziţii online este configurat în mod corespunzător şi conexiunea de internet este sigură; există anumite indicii care vă ajută să identificaţi o fraudă. Dacă sunteţi victima unei fraude online, sesizaţi Poliţia! Dacă aţi cumpărat produsul prin intermediul unui card de credit sau debit, sesizaţi de asemenea banca emitentă; verificaţi-vă serviciul de internet banking în mod constant. Anunţaţi imediat banca emitentă dacă observaţi plăţi sau retrageri pe care nu le-aţi efectuat dumneavoastră. În prezent, aproximativ 80% din fraudele cu carduri sunt comise în mediul online.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It